Argumentarea temei alese
Am ales această temă, deoarece Biblia este cea mai importantă carte, din toate timpurile. Pe lângă sfaturile și învățăturile oferite pentru viața de zi cu zi, această carte ne oferă calea spre mântuirea sufletelor noastre. Biblia este scrisoare lui Dumnezeu adresată întregii omeniri, care a schimbat viața a milioane de oameni și stă la baza creștinismului.
În acest proiect, mă voi referi în mod deosebit la traducerea Bibliei de către Dumitru Cornilescu, menționând și câteva date biografice despre el. Voi prezenta structura celor două părți: Vechiul Testament și Noul Testament, detaliind pe scurt toate cărțile ce alcătuiesc Sfânta Scriptură.
Natura divină a acestei Cărți se conturează și prin faptul că a rezistat de-a lungul timpului, chiar dacă mulți oameni au încercat să o distrugă. De aceea; voi prezenta și un scurt istoric cu privire la răspândirea Bibliei în lumea întregă.
De asemenea, mă voi referi și la unele povestiri foarte cunoscute din Vechiul Testament, auzite încă de la vârsta copilăriei, cu privire la anumiți eroi ai credinței, care au rămas adânc întipăriți în mintea credincioșilor.
În concluzie, Biblia este Cartea Cărților, unică în literatura umanității, fiind cea mai citită și cea mai tipărită, cu origine divină și mesaj deosebit.